Gaşca PDL Dolj, zguduită de hârtia lui Dan Păloiu

Elena Udrea, Dan Păloiu, Gelu Vişan

După clinciurile cu ghimpele Gelu Vişan, pe care încearcă să-l linşeze politic de mai multă vreme, pedeliştii lui Radu Berceanu ar vrea acum să neutralizeze un alt exponent nealiat interesului găştii. Potrivit surselor, consilierul judeţean Dan Păloiu este “nominalizat” la sancţiuni în biroul permanent judeţean, pentru că a avut curajul de a depune la partid o hârtiuţă, în care le atrăgea atenţia pedeliştilor că nu se află pe poteca firească şi că unele lucruri ar trebui îndreptate. Ceea ce n-ar surprinde pe nimeni, de altfel, dat fiind picajul în care s-a angajat umbra PD-ului de altădată la Dolj. Numai că documentul a ajuns, se pare, şi în Capitală, ca desert la prânzul lui Boc, căruia i-ar fi picat greu la stomăcel. Consilierul Păloiu nu a comentat intenţiile coordonatorilor PDL Dolj. El nu a infirmat însă informaţia potrivit căreia a depus o adresă la partid şi a precizat că, în cazul adoptării vreunei sancţiuni, va contesta o astfel de decizie. Marian Bădîrci