Craiova. Descinderi la reţeaua lui Poşulescu

Membrii unei grupări din Craiova suspecate de infracţiuni bancare sunt audiaţi de procurorii DIICOT. Este vorba, între alţii, de Gheorghe Laurenţiu Capotescu, zis Pătatu, şi de Adrian Poşulescu, partener de afaceri al lui Stelică Dragavei.

Update

În această dimineaţă, poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei de Intervenţie Rapidă al I.P.J. Dolj, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –  Serviciul Teritorial Craiova au efectuat opt percheziţii domiciliare, dintre care şase în municipiul Craiova, una în municipiul Bucureşti şi una în Zimnicea”, se arată într-un comunicat al poliţiei.  În urma investigaţiilor a reieşit că liderul grupului infracţional organizat este Adrian Poşulescu. Acesta ar fi confecţionat aparatură de skimming, destinată montării la bancomate din ţară şi străinătate, în scopul obţinerii datelor de pe cardurile bancare. Ulterior, cu ajutorul lui Covaci Junior Poenaru şi al lui Gheorghe Laurenţiu Capotescu, vindea aparatura de skimming  la preţul de 3000 euro/ dispozitiv sau o închiria în schimbul unui procent de 50% din numerele de card obţinute în mod fraudulos. Pe 18 mai, a fost prins având asupra lui un astfel de obiectiv Decebal-Simion Gănescu. Toţi cei patru suspecţi au fost duşi la  sediul DIICOT pentru audieri. Nouapresa