Guvernul a adoptat în mare taină o ordonanţă de urgenţă prin care se înfiinţează “Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare” în cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, instituţie care administrează încă o parte din pământurile ce ar trebui să le revină solicitanţilor reconstituirii dreptului de proprietate. Consiliul de administraţie al ADS nu mai există, iar această sintagmă a fost înlocuită în textul legii cu denumirea comitetului de privatizare. Un singur personaj rămâne să răsucească între degete sforile procesului de privatizare a a terenurilor ADS şi a celor administrate de staţiunile de cercetare: preşedintele ADS. Acesta va coordona privatizarea şi va fi ordonator terţiar de credite, potrivit art. 5 din Legea 268/2001 modificată şi al art. III din OUG 125/2010, până la intrarea în vigoare a unei hotărâri de guvern în care să fie stabilite atribuţiile şi componenţa membrilor comitetului de privatizare.
Boc contra Boc
OUG 125 din 2010, semnată de prim-ministrul Emil Boc, a fost adoptată exact în perioada în care era demarat proiectul de scoatere a pământurilor de sub tutela ADS şi a staţiunilor de cercetare şi punerea acestora la dispoziţia comisiilor de aplicare a Legii 10, în vederea retrocedării către foştii proprietari. Cu alte cuvinte, Boc dădea cu mână şi lua cu alta. N-ar fi exclus ca, de la începutul anului, să fi fost deja semnate documente referitoare la înstrăinarea sau promisiunea de înstrăinare a unor terenuri din ograda instituţiilor menţionate. Nouapresa