Update. Piţurcă: “Înţeleg că Mititelu vrea acum să mă escrocheze”


Victor Piţurcă face la această oră declaraţii şocante la conferinţa de presă de la Craiova: “Am adus sute de euro la echipă şi înţeleg că Mititelu vrea acum să mă escrocheze şi de banii ăia. Cinci luni echipa a mers din banii ăia, în timp ce încasările de la meciuri mergeau în buzunarele lui Mititelu. I-am spus lui Cristescu să facă în aşa fel ca aceşti bani să-i folosim pentru plata jucătorilor şi a datoriilor. De aici a început conflictul între Mititelu şi Cristescu”.

Update

Victor Piţurcă: “Mititelu mi-a trimis mesaj: “Ce, domn’e, vrei să-ţi dau 5 milioane? Vrei sa-mi iei nevasta? Ce vrei?” 5 milioane este numai salariul jucătorilor pe un an. Nu mi-a dat nici un ban de cinci luni. Ştiaţi că Mititelu este angajatul clubului şi i-am dat 50.000 de euro salariul lui? El şi-a luat banii, dar ceilalţi nu!”

Update

Piţurcă: “Am fost prost, am venit şi cu banii mei! Nici măcar nici nu mai recunoaşte (Mititelu – n.r.)”