România s-a pricopsit recent cu o nouă rasă de tovarăși – liderii aleși în ”CC” al PSD, în congresul din 7 noiembrie – nu întâmplător: e ziua în care a fost creditată oficial apariția Bolșevismului.
Desigur, noua conducere a PSD s-a coagulat tot în urma unui soi de puciuri, însă mult mai catifelate ca în 1917 și fără grupuri armate. Nu la vedere…
În fine, analiștii independenți acreditați – câți or mai fi – pot detalia.
Pe noi ne interesează efectele, mai ales cele din plan local.
Nu că ar putea apărea multe care să ne surprindă, fiindcă, pe plaiurile Jiului, trăim deja de peste 10 ani de guvernare Manda – Vasilescu printre mostre de megalomanie, tupeu, hoție la vedere și aroganță, ”execuții” ale adversarilor partidului și tot tacâmul de acțiuni de sorginte bolșevică.
Totuși, situația alegerilor pentru primar de la Sopot iese din tiparele manipulării consacrate în Dolj, tinzând deja spre apartenența la un soi de acțiuni, care pot fi lesne încadrate în afara spectrului sociopolitic.
Pe scurt, în primăvara acestui an mandatul de primar al comunei Sopot era câștigat de Costinel Busduceanu, membru PNL la data scrutinului.
Numai că primarul a fost atacat imediat de PSD și de Prefectura Dolj (PSD), sub acuzația că a eludat legea.
În clar, acesta a candidat, contrar codului administrativ, fără să i se accepte de către Prefectura Dolj suspendarea din funcția de secretar, pe care o deținea înainte de candidatură.
Tribunalul Dolj a deschis larg urechile la sesizările pesediștilor și a invalidat definitiv mandatul lui Busduceanu.
Încă nu s-a dovedit, nici în instanță, dacă decizia prefectului PSD Dan Diaconu de a nu a legaliza dispoziția de suspendare a lui Busduceanu din funcția de secretar excede penalului, dar nici nu se va ști vreodată, că doar… cine să cerceteze?
În fine, cert este că acum PSD propune la scrutinul din 7 decembrie, în fruntea comunității locale din Sopot, un ins – fix pe acel Busduceanu – căruia a reușit deja să-i asocieze patalamaua de ocolitor al legii!!
Adică, nu mai contează că e ilegalist dovedit prin decizie a Tribunalului Dolj, dacă s-a înregimentat la PSD e curat ca lacrima… Ca orice bolșevic…
La o lună de la celebrare (alegeri PSD, București – 7 noiembrie), Bolșevismul va învinge și la Sopot
