Dragi doljeni! Ne aflăm în fața unor alegeri cruciale pentru viitorul nostru și al copiilor noștri. Duminică vom decide cine ne va reprezenta în Parlamentul României în următorii patru ani, iar peste încă o săptămână ne vom alege președintele. În ambele situații nu există decât o singură variantă: calea spre unitate, calea spre o Românie demnă și europeană.
Prin votul acordat duminica trecută ați dat o lecție dură partidelor-sistem PSD și PNL, ați arătat că vă doriți altceva de la clasa politică actuală. România a intrat într-o nouă etapă a istoriei sale, dar istoria o putem construi doar împreună! Tonul schimbării în Dolj l-a dat Craiova, care în primul tur al alegerilor prezidențiale a optat pentru Elena Lasconi. 24.229 de craioveni au spus NU partidelor care au condus până acum țara, au spus NU extremismului și au ales calea unei democrații care să aibă în prim plan cetățeanul. Elena Lasconi nu doar că s-a clasat pe primul loc în Craiova (cu 21,53% din totalul voturilor), depășind PSD, dar a demonstrat și în Dolj că este opțiunea votanților de centru-dreapta, situându-se peste PNL.
Acest trend trebuie continuat duminică, pentru că un președinte proeuropean și pro NATO, cum este Elena Lasconi, are nevoie și de o majoritate parlamentară pentru a produce schimbarea pe care cu toții ne-o dorim. Ajunge cu interesele de partid, cu interesele personale, cu disprețul față de cetățean. Prin votul acordat duminică ați dat un restart României. Haideți să construim împreună România pe care ne-o dorim! O țară în care să poți trăi din munca ta, în care ești respectat pentru munca ta, în care statul trebuie să muncească pentru tine, nu tu pentru el. O României în care vocea ta este auzită și contează.
Dragi, doljeni! Duminică, de Ziua Națională a României, aveți șansa de a pune în aplicare versurile imnului nostru national. Este timpul ca acum ori niciodată să ne croim o altă soartă. Schimbarea stă în mâinile dumneavoastră, iar aceste alegeri parlamentare au devenit cruciale, mai ales în noul context politic din România. USR a reprezentat ideea de schimbare și curaj în politică. Acum, USR își asumă clar lupta cu sistemul, dar și cu noul curent extremist care ar putea șterge cu buretele tot progresul făcut de România în ultimii 30 de ani. De votul acordat duminică, pe 1 decembrie dar și pe 8 decembrie depinde viitorul acestei țări.
USR și Elena Lasconi sunt singura șansă pentru toți românii moderați și proeuropeni pentru a se face auziți. Fii vocea care contează în Parlamentul României! Este timpul să ne unim și să susținem împreună viitorul pe care ni-l dorim: o Românie pentru toți, nu doar pentru unii!
Cezar Drăgoescu, președinte USR Dolj, candidat Camera Deputaților
Cezar Drăgoescu, președinte USR Dolj, candidat Camera Deputaților
CMF: 11240015