În urmă cu doi ani, doi turiști italieni au ajuns din pură întâmplare la Craiova, deși aceștia cumpăraseră bilete de călătorie pentru o destinație din Polonia, respectiv Cracovia. Ne-am bucurat cu toții că turiștii nu au regretat eroarea companiei aeriene care i-a adus în capitala Olteniei, ci, dimpotrivă, au rămas profund încântați de frumusețea, potențialul și, mai ales, istoria vechii așezări. Cu toate acestea, oricât de mult ne-am strădui, nu putem să facem comparații și nici confuzii între Craiova și Cracovia, pentru că diferențele de dezvoltare sunt în favoarea vechiului oraș polonez. În Cracovia, cu siguranță nu găsești străzi neasfaltate ca în Craiova, trotuare desfundate și salubrizare precară, canalizări care refulează la orice ploaie, amenajări urbanistice de prost gust, clădiri monument abandonate și nereabilitate, care stau să se prăbușească și oameni profund nemulțumiți de activitatea administrației publice locale.
Municipiul Craiova ar fi avut șansa să fie mai dezvoltat decât Cracovia, dacă ar fi fost condus de o administrație publică locală liberală, așa cum a avut noroc Cluj Napoca, Oradea, Aradul, Suceava și multe alte orașe cu primari PNL. Municipiul Craiova a ratat constant, voit sau din incopetența celor care l-au administrat în ultimele decenii, șansa de a se dezvolta și moderniza, de a îmbunătăți calitatea vieții tuturor craiovenilor. Municipiul Craiova a evitat să fructifice investiții pe bani nerambursabili europeni, pentru că acești bani nu se pot drena în buzunare personale. Municipiul Craiova a ratat șansa de a aduce, alături de Ford, și alți mari investitori internaționali care să genereze locuri de muncă bine plătite și venituri publice superioare. Până când municipiul Craiova nu va avea o conducere liberală, bazată pe proiecte de dezvoltare, nu va avea nicio șansă să prindă din urmă orașe europene care sunt foarte bine administrate la nivel local.
Vă mulțumesc,
Nicolae GIUGEA
Deputat PNL