Aşteptat cu sufletul la gură, meciul cu Oţelul Galaţi a fost departe de idealul celor 22.000 de spectatori care au venit să susţină Ştiinţa, să-i scandeze numele regretatului Adrian Păunescu şi să fredoneze Cântec pentru Oltenia. Atmosfera de vis din tribune s-a transformat într-una mormântală după minutul 23, când Silviu Ilie l-a lăsat întins pe gazon pe Stanca şi a marcat singur cu poarta goală. Până atunci, băieţii lui Victor Piţurcă păreau să controleze jocul, iar ce a urmat a fost un adevărat fiasco, o evoluţie extrem de modestă, caracterizată de mulţi drept cea mai slabă din acest sezon. A fost deranj mare în defensivă, mai ales după „roşul“ lui Mădălin Ciucă, apatie la mijloc şi neputinţă în faţă, Alex, atacantul Ştiinţei, omorând aproape toate oportunităţile juveţilor de a marca. Ideea generală a fost că în iarnă este obligatoriu să fie aduse două vârfuri de talie, altfel Piţi nu va putea obţine un loc de Europa League. După etapa a 14-a, Oţelul Galaţi continuă să ocupe primul loc în clasament, cu 32 de puncte, în timp ce Universitatea se află pe poziţia a 8-a, cu 19 puncte
Neagoe suspină după puncte
La conferinţa de presă, antrenorul juveţilor, Eugen Neagoe, a dat vina pe neşansă, recunoscând că liderul a fost o nucă prea tare. „A fost o zi tristă pentru toată Oltenia, după trecerea în nefiinţă a domnului Păunescu. Din păcate nu am reuşit să aducem măcar o mică bucurie suporterilor, care au venit în număr mare la stadion. Nu întotdeauna echipa care domină jocul câştigă şi asta s-a întâmplat şi de această dată. A fost şi puţină oboseală la jucătorii noştri după ultima perioadă destul de încărcată, am jucat mereu cu aceeaşi echipă şi am avut şi puţine zile de odihnă. Ştiam că Oţelul se apără bine şi joacă pe contraatac, am greşit o singură dată şi am plătit. Am încercat să întoarcem jocul, dar din păcate nu ne-a ieşit“, a spus după meci „principalul“ Craiovei, Eugen Neagoe.
De partea cealaltă, Dorinel Munteanu s-a declarat bucuros de reuşita elevilor săi, punctând că nu a fost vorba despre nici o dispută tactică între el şi Victor Piţurcă. „Sunt bucuros pentru cele trei puncte, a fost o partidă dificilă aşa cum ne aşteptam. Am întâlnit un adversar bun, cu atitudine, cu un public minunat în spate. Ţin să îmi felicit echipa pentru modul cum am jucat, ne-am închis bine şi am reuşit să speculăm la maxim greşelile din defensiva lor. Am fost organizaţi foarte bine, am blocat adversarul şi la final ne-am putut bucura de victorie. Nu am avut nici o revanşă de luat faţă de domnul Piţurcă, până ajung eu ca el vor mai trece multe meciuri. Am fost adversari timp de 90 de minute, însă pentru mine rămâne un exemplu. Sunt convins că va avea rezultate la Craiova, însă nu putea face totul atât de repede, are nevoie de timp“, a declarat Dorinel Munteanu.
„U“ Craiova – Oţelul 0-1
Stadion „Ion Oblemenco“, spectatori: 22.000
A marcat: S. Ilie ‘23.
„U“ Craiova: R. Stanca – Dănănae, Găman, Ciucă, Bărboianu – D. Stoica – Wobay (‘74, Firţulescu), Prepeliţă, Gargorov (‘57, M. Costea), Dina – Al. Piţurcă (‘72, Gângioveanu). Antrenor: Victor Piţurcă.
Oţelul: Grahovac – Râpă, Perendija, S. Costin, Sălăgeanu – Neagu, Filip – Iorga (‘76, Antal), Viglianti, S. Ilie (‘90, S. Cojoc) – Paraschiv (‘81, Pena). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Cartonaşe galbene: Wobay, Bărboianu, Firţulescu / S. Ilie, Râpă.
Cartonaş roşu: Ciucă ‘62.
Au arbitrat: Al. Tudor – M. Nagy şi Ad. Vidan. Nouapresa