Domnule Președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Datele recente ale Institutului Naționale de Statistică ne dau motive importante de optimism, în condițiile în care deficitul balanţei comerciale a înregistrat o scădere cu -17% în primele 7 luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cu toate acestea, dacă ne uităm mai atent la structura comerțului internațional din aceeași perioadă, nu putem să nu observăm că exporturile României de alimente și de animale vii au scăzut cu -7,8%, în timp ce importurile alimentare au crescut +15,8%. Este drept că, în anul 2023, fermierii români s-au confruntat cu multiple provocări – secetă, lipsa infrastructurii principale de irigații, presiunea importurilor din Ucraina – însă, nu putem spune că producția generală a fost modestă.
Stimați colegi,
În perioada în care Nicolae Ciucă a condus Guvernul României au fost demarate mai multe măsuri și scheme de ajutor pentru sprijinirea prelucrării producției agricole românești. Așteptăm ca noile unități de producție să realizeze produse finite din cereale, legume, fructe sau din procesarea cărnii. Cert este faptul că economia românească are nevoie de o susținere și mai puternică în perioada următoare pentru a ne asigura că de la fermă pleacă paste făinoase, nu grâu, conserve și sucuri, nu legume sau fructe crude, specialități din carne, nu carcase. Este esențial să aducem valoare adăugată pe fiecare componentă din producția agricolă obținută în țara noastră. Mai mult decât atât, cu puțină pricepere și voință, cred că autoritățile cu atribuții în acest domeniu ar putea să obțină finanțări europene nerambursabile consistente pentru dezvoltarea producției alimentare care să ajungă pe mesele românilor și la export.
Aș dori să mai aduc în discuție o avertizare care sper să aibă rezonanță și în rândurile autorităților competente. Anual, în majoritatea piețelor din România se vând cantități impresionante de pepeni de Dăbuleni, brânză de Sibiu sau mai știu eu ce produse alimentare de prestigiu. În realitate, mulți dintre așa-zișii pepeni de Dăbuleni sunt aduși din spațiul extracomunitar, iar brânza de Sibiu vine de peste Dunăre sau din Polonia. Acest lucru face rău și producătorilor și consumatorilor români.
Vă mulțumesc,
Nicolae GIUGEA
Deputat PNL