Săptămâna ”patimilor” pentru vânzătorii de carne de miel prinși în neregulă de reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dolj!
În perioada 3 – 10 aprilie, medicii SDVSA au efectuat 149 de acțiuni de verificare a condițiilor de igienă, de la procesare până la prezentare pentru valorificare, în care sunt vândute alimentele specifice perioadei Sărbătorilor Pascale, carnea de miel, în primul rând, ouă, pește ș.a.m.d.
Potrivit instituției, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 185.800 lei (1,8 miliarde lei vechi – n.r.), și au fost confiscate 335 kg de carne.
În piețele specializate precum cele din Cetate, Galicea Mare sau Plenița, inspectorii sanitari au descoperit inclusiv carne de miel în saci de plastic sau pur și simplu întinsă pe pământ.
În multe dintre cazurile în care au fost date amenzi, au fost constatate ”neconformităţi privind respectarea regulilor de igienă, privind documentele, etichetarea, ambalarea sau trasabilitatea, au fost identificate unități neînregistrate sanitar-veterinar, sau locuri neavizate pentru sacrificarea animalelor și/sau vânzarea cărnii”, după cum se arată într-un comunicat DSVSA.
În cadrul campaniei, au fost controlate 23 unități de producție si procesare (abatoare, unități de procesare carne, carmangerii, măcelării), 2 piețe en gros, 12 supermarketuri, 35 magazine alimentare, 6 cofetarii/patiserii, 13 depozite alimentare, 20 unități alimentație publică, 6 pescării, 4 târguri și 27 producători individuali, iar în trafic au fost verificate 20 mijloace de transport.