Cotigă, considerat infractor de o instanţă, pus inspector-şef de alta

Fostul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, Silviu Cotigă, a câştigat astăzi la Curtea de Apel Craiova, a doua oară în acest an, dreptul de a-şi reocupa funcţia până la definitivarea procesului său penal.  În care Cotigă a fost condamnat de Judecătoria Craiova la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj. El fusese trimis în judecată de procurorii DNA pentru că l-ar fi şantajat pe patronul SC ABARTH SRL Craiova, Constantin Luţă, în scopul ca acesta să renunţe la o parte din contravaloarea lucrărilor de reparaţie pe care le efectuase la un autovehicul aparţinând firmei soţiei lui Cotigă. Fapta s-ar fi produs prin trimiterea de controale peste firma lui Luţă şi ar fi dovedită inclusiv de o dispută verbală între cei doi, cu martori. DNA a făcut apel la sentinţa Judecătoriei Craiova, pentru a încerca să obţină o pedeapsă cu executare pentru Silviu Cotigă. Nouapresa