EXCLUSIV. Lungu nu mai e director la Termo Craiova!

lunguȘtirea potrivit căreia Florin Lungu nu mai e manager al SC Termo Craiova i-a bulversat până în adâncul rețelei de neuroni pe liderii PSD Craiova, fiecare – mânat de diverse interese: dacă Lungu nu mai e la Termo, unde o să fie director, în locul cui, cine o să mai piardă o funcție de conducere ș.a.m.d. Observ nu cu mare plăcere, indiferent cât de anti-neo-comunism aș fi, că inclusiv oameni cărora le-am acordat încredere s-au afundat în nămolul afacerilor de partid ale PSD și au încercat să scalde situația de la Termo. Cât de neinteresat, trageți singuri concluziile! Dar asta e o altă discuție. SO, să vedem ce scrie în contractul de management al numitului Florin Lungu: ”Titlul XI (Încetarea contractului -n.r.), art. 32, alin l). insolvabilitatea sau lichidarea societăţii;” Ca atare, Consiliul Local Municipal Craiova fiind legal notificat, vineri, 20 martie – să nu spuneți că n-o știați nici pe asta, domnilor oficiali, de starea de insolvență în care a intrat SC Termo Craiova Srl, Florin Lungu nu mai este, de astăzi, de drept administrator!!! Că omul a încercat să-și scoată din CV 0 ”desfacere a contractului de management”, din poziția de manager care a dus la faliment o instituție, solicitând unilateral o ”încetare a contractului de management”, este de înțeles, oricine ar fi făcut la fel. Însă atitudinea unor persoane din conducerea primăriei și a PSD vizavi de acest subiect denotă cu totul alte interese. Așa că: Noapte bună, copii! Marian Bădîrci

P.S. A, și așa, ca să știți: domnul Lungu este angajat de multă vreme, și apărea în organigramă, ca și suspendat, inclusiv în perioada în care era director la RAADPFL, ca inginer la SC Termo.