Magistrații Tribunalului Dolj au respins cererea înaintată de ex-primarul din Bechet, Gheorghe Ionele, pentru suspendarea ordinului prefectului de Dolj prin care Ionele și-a pierdut mandatul, în urma raportului de incompatibilitate al ANI, consfințit definitiv prin decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ionele a cerut în instanță și anularea ordinului, însă judecătorii au amânat judecarea pe fond pentru 12 martie 2015. Primarul Gheorghe Ionele a fost acuzat de incompatibilitate, pentru că în perioada iunie 2008 – martie 2009 a ocupat simultan funcțiile de viceprimar și administrator al SC La Maxima SRL. Primarul a atacat în instanță raportul de evaluare, însă a pierdut definitiv şi irevocabil. Nouapresa