Nici unul dintre candidaţii la funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct de sănătate la Direcţia de Sănătate Publică Dolj nu a obţinut punctajul minim pentru ocuparea posturilor, susţin surse din Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). La concursul desfăşurat zilele trecute la ANFP au participat pentru postul de director executiv Stelian Voinea, managerul Spitalului Municipal Calafat, şi Mihai Ovidu Coman, auditor în cadrul DSP Dolj. Aceştia au picat, dar au făcut contestaţii după validarea rezultatelor, însă nu au obţinut nimic în plus. Pentru adjunctul pe probleme de sănătate s-a înscris Bebe Martin, acesta cumulând puţin sub baremul de 70 de puncte. Şi el a contestat punctajul acordat de comisie, dar fără succes. Potrivit legii, va trebui organizat un nou concurs.
Rectificare. Dolores Tătar, “scoasă” la concurs
Dintr-o eroare de comunicare, am prezentat numirea doamnei Dolores Tătar în funcţia de director executiv pe probleme economice. În realitate, Dolores Tătar este director excutiv pe probleme de sănătate printr-un ordin al ministrului Sănătăţii, post la care a candidat Bebe Martin. Potrivit surselor ANFP, concursul pentru postul de director adjunct economic au fost înscrişi 3 candidaţi, dintre care unul a obţinut suficiente puncte pentru a accede în funcţie: peste 85.
Update. Notele concurenţilor
Stelian Voinea: 28 de puncte din 100, nu s-a calificat pentru intrarea la proba de interviu;
Mihai Ovidu Coman: 42 de puncte din 100, nu s-a calificat pentru intrarea la proba de interviu;
Bebe Martin: 67 de puncte din 100, nu s-a calificat pentru intrarea la proba de interviu;
Ilie Daniel Sabin, 52 de puncte din 100, nu s-a calificat pentru intrarea la proba de interviu;
Marin Albu, 37 de puncte din 100, nu s-a calificat pentru intrarea la proba de interviu;
Nicolae Marcu, 85 de puncte la proba scrisă şi 82 de puncte la interviu, singurul promovat.
Nouapresa