Preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda, spunea, mai ieri, că va fi o campanie cu multe lături! Şi avea mare dreptate. Păi, ia să vedem: “Din punctul meu de vedere, a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii. Eu însămi, dacă Dumnezeu nu mă ajuta să am doi copii şi acum să fiu din nou însărcinată, vă spun sincer că aş fi înfiat, pentru că eu nu concep viaţa fără copii. Nu eşti un om complet fără să creşti un copil. Nu toată lumea poate să aibă în mod natural copii, pentru că pot să apară probleme de sănătate, dar poţi să înfiezi un copil, dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere”, spunea senatorul PSD Gabriela Vrânceanu Firea, atacându-l pe contracandidatul lui Ponta la prezidenţiale, Klaus Iohannis, care nu poate avea copii. Atac mai abject, dacă-mi permiteţi eroarea stilistică, nu cred că-şi poate imagina nici un strateg de campanie, indiferent câţi bani i-ar stimula imaginaţia. Ştia el, Manda, ce ştia… Marian Bădîrci