Craiovenii şi locuitorii din apropierea oraşului sunt obligaţi de multe ori să respire un aer îmbâcsit, provenit dintr-un soi de ceaţă gri, urât mirositoare şi, evident, înecăcioasă, îndeosebi dimineaţa. Din exeprienţa anilor trecuţi s-a dovedit că în aceste cazuri concentraţia de gaze toxice în atmosferă este de câteva ori mai mare decât cea admisă. OK, nu putem curăţa aerul, deocamdată, dar oamenii trenbuie să fie la curent cu aceste modificări, mai ales în cazul dioxidului de sulf (SO2), un gaz foarte toxic pentru oameni şi pentru animale. Agenţia de Mediu este instituţia care are obligaţia de a publica zilnic buletine de calitate a aerului, denumite, deloc întâmplător, “Buletin pentru infoirmarea publicului”. De asemenea, aceeaşi agenţie trebuie să alerteze, după caz, alte instituţii publice.De ce? Pentru simplul motiv că părinţii trebuie să ştie că pruncii pot fi afectaţi de dioxidul de sulf, bătrânii sau adulţii cu afecţiuni respiratorii, bronşite ş.a.m.d. trebuie să se protejeze ş.a.m.d. Numai că, pe situl Agenţiei de mediu Dolj nu găsim nici un buletin recent sau găsim buletine necompletate şi datate 10 ocotmbrie 2014, deşi apar, de exemplu, pe 6 octombrie 2014!. În cazul buletinelor lunare, ultimul afişat este din august 2014, însă nu conţine nici o informaţie, pentru simplul motiv că de la staţiile de recepţie au sosit “Date insuficiente”! Dioxidul de sulf provine de la sistemele de încălzire a populaţiei, care nu utilizează gaz metan, de la centralele termoelectrice, procesele industriale (siderurgie, rafinărie, producerea acidului sulfuric), industria celulozei şi hârtiei şi doar în mică măsură de la motoarele diesel, spun specialiştii. Potrivit şefului de laborator al agenţiei, Ionel Bălă, datele culese de la staţiile de măsurare sunt monitorizate permanent. Atunci, de ce nu sunt publice? Revenim