Craiova. Mişcarea Populară, sufocată de „pantofiorul” Olguţei

Politicieni mai vechi sau mai noi, unii cu experienţa trădărilor şi a meschinăriilor politice în spate, alţii, fără o desagă de cunoştinţe de manipulare la purtător, au început să monitorizeze activitatea pesediştilor şi să se mai şi exprime, pentru că, nu-i aşa, ca mâine începe campania electorală pentru europarlamentare. Povestea e că nici unul dintre ei nu are tangenţă cu administraţia publică, pe care o acuză vehement, nu a construit vreodată ceva pentru oraşul ăsta, nu a venit cu vreo soluţie la problemele pe care acum le cântă şi descântă, în speranţa că va fi în ton cu părerea maselor, câştigându-i astfel simpatia şi, de ce nu, vreun vot, două.  Conferinţele de presă ale partidelor din Opoziţie încep să se succeadă în viteză, pe măsură ce se apropie campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Evident, consistenţa subiectelor acestor conferinţe este zero, de vreme ce nu sunt dezbătute soluţii la problemele electoratului, scopul principal pentru care orice politician ar trebui să facă, nu-i aşa, politică… În schimb, sunt aduse acuze la prestaţiile concurenţei, normal. Şi ce e mai lesne de strigat, la Craiova, decât despre primarul Lia Olguţa Vasilescu, de la PSD. Mişcarea Populară Dolj, de exemplu, a organizat duminică prima conferinţă de presă, într-un cadru oarecum inedit: un prezidiu flancat, pe o parte, de o tânără domniţă, fiica patronului de la Marlorex, care nu a arătat că are vreo tangenţă cu politica sau cu administraţia publică, iar pe de alta – de un veteran în perimetrul politic, absent însă în ultimul deceniu de pe scena socio-politică a Craiovei. Ne-am fi aşteptat la o prezentare a puterii de expresie politică a noului partid al lui Băsescu, a oamenilor politici din judeţ capabili să ducă o bătălie reală cu neo-comuniştii PSD-PC-UNPR. De unde! Cum există un subiect la modă în Bănie – cel al rezilierii contractului de distribuţie a presei la chioşcuri – hai să sporovăim despre el în faţa… presei. Căreia îi plângem puţin de milă, cum că face eforturi să supravieţuiască, între două înjurături aproape suave la adresa primarului, care a pus „pantofiorul pe gâtul acestui oraş”, după cum a spus Gelu Vişan, preşedintele Mişcării Populare Dolj. O fi pus, n-o fi pus, cert este că aceia care se simt sufocaţi au tot dreptul din lume să ceară aer, dacă le e greu, iar noi am arătat cu multă vreme înainte să se nască Mişcarea Populară, de exemplu, ce anume se întâmplă cu acest oraş sub culoarea roşie a PSD, făsă să ne intereseze vreo candidatură, vreun vot, vreun cuvânt de apreciere ş.a.m.d. Aşa că la ce bun să ne obosiţi acum reluând?

Forţa Civică, încă la stadiul de încercare de comunicat

O altă formaţiune politică din Dolj, deloc rău intenţionată, aş spune eu, Forţa Civică, nu reuşeşte să treacă de stadiul elabotării comunicatului lizibil. Dincolo de exprimarea greoaie, tinerii activişti de la FC vin cu dorinţe şi cu aprecieri despre parteneriate comerciale pe care nu le cunosc, nu cu soluţii. „Decizia de a închide chioșcurile de vânzare a presei din oras, luata de catre Consiliul Local, in frunte cu Primarul Craiovei ingreuneaza accesul cetățenilor la sursele de informare din presa scrisa. Din 27 de consilieri doar 4 abtineri au fost, fara nici un vot impotriva! Opozitia din Consiliul Local avea datoria sa voteze impotriva… nimeni nu a facut asta! Nici PNL, nici PDL, nici PPDD! Doamna primar dacă nu a reușit să creeze locurile de muncă promise, o invităm ca măcar pe cele existente să nu le desființeze. Dorim sa vedem acele masuri luate de municipalitate prin care se doreste cresterea numarului de locuri de munca. Decizia Consiliului Local face ca cei 155 angajati ai companiei de distributie de presa sa fie pe lista de disponibilizari… inca 155 de locuri de munca pierdute!!! Nu discutam aici despre detaliile contractului, despre actele existente, despre valabilitatea lui. Consideram normal ca odata cu constatarea existentei unor inadvertente intre documentele semnate cu Primaria si realitatea din teren, Firma sa fie atentionata asupra acestor deficiente si sa primeasca un termen de 30-60 zile pentru a face modificarile necesare pentru intrarea in legalitate”, se arată într-un comunicat al FC. Nouapresa.ro