Craiova. Mogoş a preluat PNL Dolj

PNL Dolj s-a scindat irevocabil, aşa cum, de altfel, era de aşteptat, după ce mai mulţi primari şi membri importanţi ai partidului au ales să-şi exprime nemulţumirea faţă de colaborarea din ce în ce mai defectuoasă cu actuala conducere. După mai multe conflicte şi o intervenţie decisivă a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, liberalii doljeni au decis că vor organiza alegeri abia în vară, pentru a nu periclita rezultatul alegerilor europarlamentare. Până atunci, însă, e posibil să nu mai aibă ce culege, pentru că în fiecare dintre tabere există manipulatori care îşi sapă sau îşi taxează în primul rând asociaţii, pentru a-şi atinge scopul. Suficient să-i amintim pe Dan Mogoş, fost secretar general al PNL Dolj, autosuspendat din pricina problemelor cu DNA, mai apoi auto-reactivat cu acceptul preşedintelui PNL Dolj, Mihai Voicu, pe de o parte, şi pe Ionuţ Stroe, deputatul care a încercat, fără succes, în două rânduri să ia şefia organizaţiei doljene.

Singurul partid care a făcut opoziţie, chiar şi la Putere fiind, la nivel naţional, zic, PNL, a ajuns în punctul critic la Dolj. Menţionăm că, în urmă cu puţină vreme, mai mulţi membri importanţi ai partidului au trecut la PSD, iar 12 dintre primari, dintre care patru – de pe colegiul preşedintelui PNL Dolj, Mihai Voicu, şi-au exprimat susţinerea pentru PSD. Nu agreez astfel de practici, însă vreau acum să arăt de unde a pornit scindarea în PNL Dolj şi care sunt previziunile pentru acest partid. A urmat Delegaţia permanentă a PNL Dolj, în care membrii nemulţumiţi şi care consideră că plecările sunt cauzate tocmai de proasta colaborare a teritoriului cu oamenii lui Mihai Voicu au forţat organizarea imediată a alegerilor pentru o nouă conducere. Nu le-a ieşit, pentru că la şedinţă a venit chiar preşedintele PNL, Crin Antonescu, pentru a sprijini actuala formulă a staffului PNL Dolj. Buun! Din afară lucrurile nu mai par atât de complicate: au plecat nişte oameni, alţii au ales să rămână în PNL doar cu funcţia, dar să susţină PSD, nu e un capăt de ţară, cum spunea şi Antonescu, plus că este foarte posibil ca unii dintre aceia care au avut, în definitiv, curajul să ia o decizie contrar turmei să revină la sentimente mai bune faţă de Voicu şi de locotenenţii săi. Să vedem însă atitudini şi evenimente mai vechi din PNL Dolj, cu protagoniştii de azi, pentru a ne face o idee despre cât mai pot fi întinse corzile în acest partid.

Ionuţ Stroe, sforarul veşnic înfrânt

 Deputatul liberal de Craiova Ionuţ Stroe, de mult cu gândul la şefia PNL Dolj, a reuşit până la urmă maximul carierei sale politice: organizarea unei tentative de puci pentru debarcarea actualului preşedinte al liberalilor doljeni, ex-ministrul Mihai Voicu. După ce s-a rugat şi a obţinut, în multe cazuri – doar de formă, sprijinul mai multor membri de partid cu funcţii în administraţie, inclusiv primari (chiar dacă îi trebuie GPS ca să ajungă în unele dintre comunele din judeţ în care are nevoie de susţinere) Stroe, de mână cu Cristina Calangiu, viceprimarul PNL al Craiovei, a luat la un moment dat tăuraşul de coarne şi s-a înşurubat la şeful Crin Antonescu, să-i ceară acceptul pentru mazilirea lui Voicu. Se întâmpla înainte de ieşirea oficială a PNL din USL. Nu era însă prima tentativă a lui Stroe de a pune mâna pe partid. El a mai avut o tentativă, în care aşa-zis asociaţii săi l-au lăsat să meargă până în pânzele albe, aşa încât Stroe îşi făcuse chiar şi biroul cu care să lucreze la judeţ. Numai că peneliştii, indifferent din ce tabără fac parte, l-au citit bine pe Stroe şi l-au susţinut doar cât să nu se facă ei înşişi de ruşine. Deputatul Ionuţ Stroe îşi pregătise un discurs devastator la adresa ptreşedintelui Voicu şi pentru ultima delegaţie permanentă, dar s-a ales praful de asaltul său. Ei bine, în lipsa unuia dintre cei mai puternici oameni din PNL, Cosmin Enea, trecut recent la PSD, şi fără vreo intenţie clară din partea Cristinei Calangiu, şefa PNL Craiova, de a obţine conducerea PNL Dolj, adică tot cu Stroe vor defila reformatorii? Că, dacă da, atunci mai bine îşi caută şi ei partid…

Mogoş şi-a făcut birou judeţean de familie

Ruptura definitivă în PNL Dolj a venit însă după plecarea lui Cosmin Enea şi a celorlalţi membri revoltaţi, când, cu două zile înainte de conferinţa delegaţilor judeţeni, Mihai Voicu, printre lacrimi, i-a exclus pe cei plecaţi, mai puţin pe primarii care şi-au dat mâna cu PSD, şi i-a dat ce mai rămăsese din birou, ca locuri, vorbesc, lui Dan Mogoş. Care, în opinia procurorilor anticorupţie, în calitrate de președinte al ADS, împreună cu un alt angajat al instituţiei “au instigat funcționarii din subordinea acestora cu atribuții în domeniul achizițiilor publice să încalce dispozițiile legale pentru favorizarea unor firme private, finalizate cu încheierea de contracte care prejudiciau bugetul instituției. Totodată învinuiții au făcut presiuni cu amenințarea demiterii din funcție a funcționarilor din subordine, pentru ca aceștia să nu respecte procedurile legale de achiziție și să accepte încheierea contractelor în condiții păguboase pentru ADS. În baza aceleiași rezoluții infracționale, cei doi învinuiți au modificat programul anual de achiziții publice pe 2013 al ADS cu încălcarea BVC prin realocări de fonduri de la repere necesare și utile companiei la altele nejustificate”. Desigur, prezumţia de nevinovăţie este valabilă şi în cazul lui Dan Mogoş, numai că, de-a lungul vremii, au existat multe suspiciuni asupra intervenţiei liberalului în treburi nu tocmai legale. Să mai spunem doar că un primar PNL, condamnat la şapte ani de închisoare, l-a indicat la un moment dat, în nişte declaraţii apărute în EvZ, pe Mogoş ca fiind artizanul afacerilor de la Giurgiţa, adică cel care condiţiona aprobarea de fonduri către comună de atribuirea unor contracte către firme agreate. Şi, ca să nu ne depărtăm de subiect, întâmplător, la Giurgiţa lucrase chiar o firmă controlată de Mogoş prin familia Mirescu (concubină a lui Mogoş, frate, verişor, mame ale unora dintre aceştia), ai căror membri sunt mai nou în… Biroul permanent judeţean al PNL Dolj. Detalii despre componenţii acestui birou în ediţia online nouapresa.ro.