Dolj. Alegeri la PNL Dolj după europarlamentare

În organizaţia Dolj a PNL vor fi alegeri imediat după încheierea votului pentru europarlamentare, a arătat, duminică, la Craiova, preşedintele PNL, Crin Antonescu. Acesta a precizat că cel mai potrivit în acest moment este un armistiţiu între părţile beligerante din partid şi că, dacă acestea vor aplana temporar conflictul, organizaţia poate obţine rezultate bune la alegerile europarlamentare. Menţionăm că în PNL Dolj a izbuncit revolta după ce mai mulţi membri au plecat la PSD, iar câţiva primari PNL şi-au declarat susţinerea faţă de social-democraţi. Deşi actuala conducere a PNL Dolj a insistat pentru alegeri după prezidenţiale, Crin Antonescu a acceptat varianta propusă de cealaltă tabără, resprectiv alegeri imediate sau cel mai târziu după europarlamentare. Nouapresa