Dolj. PDL, cu ochii pe directorii PNL

Pedeliştii doljeni încearcă fără succes, de ceva vreme, să dovedească electoratului că sunt în opoziţie. Cum conferinţele în care diverşi membri ai partidului ne povesteau cât de negru e guvernul Ponta, cu sau fără PNL, deveniseră anoste, pedeliştii s-au gândit să atace şi PNL. Pe bună dreptate, în mare măsură, numai că, la Dolj, la Craiova, în special, din postura de membru al PDL este foarte delicat să faci referire la situaţia locală a relaţiei PSD – PNL, cum că e mare tărăşenie, că directorii PNL sunt încă pe posturi, atâta vreme cât tu ai directori în funcţie ţinuţi de PSD! Mai mulţi decât actualii aliaţi ai social-democraţilor, PC şi UNPR! Capcană în care pedeliştii, în frunte cu preşedintele Marian Jean Marinescu, au şi căzut în conferinţa de presă susţinută duminică, în Bănie. În situaţia europarlamentarului doljean este oarecum de înţeles, pentru că, din Europa, Craiova se vede mult mai mică iar organizaţiile sunt mult mai greu de controlat. Mai ales a senatorului Mărinică Dincă. Să nu mai vorbim că te mai şi afişezi public cu un parlamentar – Ştefan Stoica, primvicepreşedinte al PDL Dolj – declarat oficial şi irevocabil incompatibil şi care, potrivit legii, nu mai poate ocupa mandatul de deputat. Dar, dacă PSD vrea… Marian Bădîrci