Legea restituirii proprietăţilor, de la prefecţi, la primari

Deputaţii au votat, marţi, modificările la legea 165 din 2013, privind unele măsuri pentru accelerarea procesului de restituire a proprietăţilor. Aşa cum preconizam, preşedinţi ai comisiilor locale de inventariere a terenurilor vor fi primarii, nu reprezentanţii prefecturilor, cum era prevăzut iniţial. Cu alte cuvinte, lupii redevin paznici la oi. Între modificările survenite se numără şi prelungirea termenului în care solicitanţii cărora le-au fost reconstituite drepturile conform Legii 10 pot opta pentru depunerea dosarului în condiţiile noii legi – 120 de zile de la data intrării în vigoare a noilor reglementări. Detalii şi explicaţii ale specialiştilor puteţi citi vineri, în ediţia tipărită nouapresa.ro.