Craiova. Bilete de autobuz prin SMS

Clienţii Regiei Autonome de Transport Craiova şi-ar putea comanda biletele şi abonamentele de călătorie de o zi prin SMS. Directorul unităţii, Radu Preda, spune că a demarat deja negocierile cu un operator de telefonie şi că regia nu va investi nimic în implementarea sistemului. Nici călătorii RAT nu vor plăti în plus pentru serviciile companiei care ar urma să gestioneze sistemul: comisionul către partener va fi suportat de RAT din vânzarea biletelor, însă valoarea acestuia va fi nesemnificativă comparativ cu veniturile obţinute din utilizarea sistemului de eliberare a biletelor prin SMS. ” Suntem în discuții cu o firmă de telefonie cu care dorim să creăm un parteneriat. Nu trebuie să investim noi nimic. Va fi o situație avantajoasă atât pentru noi, cât și pentru companie: prețul biletului va fi de 0,50 euro, adică 2,25 de lei: compania își va opri un comision iar noi vom ajunge să vindem biletul tot cu 2 lei”, a spus Preda. Nouapresa