Parlamentare, Craiova. Cherciu şi Mărgărit, proiectul Romaneşti

Dan Cherciu, Dorin Mărgărit (dreapta)

Candidaţii Alianţei România Dreaptă din colegiul 2 Senat şi colegiul 4 Camera Deputaţilor Craiova s-au întâlnit cu mai mulţi locuitori din cartierul Romaneşti. Dan Cherciu, posibil viitor senator de Craiova, şi Dorin Mărgărit, pretendent la un mandat de deputat, i-au asigurat pe alegători că una dintre principalele acţiuni pe cale le vor întreprinde în calitate de parlamentar va fi participarea la derularea proiectelor de infrastructură realizate şi promovate pe mandatul PDL, dar şi la implementarea altora. Subiectul cel mai des luat în discuţie a fost masterplanul de apă al Doljului, despre care încă majoritatea alegătorilor nu sunt informaţi. Este vorba despre reabilitarea unor reţele de apă şi canalizare, dar şi de construirea altora, inclusiv în cartierle Romaneşti şi Bariera Vâlcii, „În mandatul 2008-2012, când eram consilieri locali, am iniţiat şi aprobat acest proiect. Mă bucur că în sfârşit se lucrează şi că se va finaliza acest proiect”, a spus consilierul local Dan Cherciu. Alături de cei doi candidaţi ARD la parlamentarele din decembrie s-a aflat eudodeputatul PDL Marian Jean Marinescu, unul dintre cei mai activi şi recunoscuţi europarlamentari români.