Ultimul finanţator al Ştiinţei, echipa de suflet a oltenilor, Adrian Mititelu, pare că a înţeles în sfârşit că s-a ambalat inutil în campania electorală băgând material(e) publicitare în sprijinul Olguţei Vasilescu, pentru mandatul de primar. Potrivit Prosport.ro, Adrian Mititelu ar fi fost înştiinţat de primăriţa sa că trebuie să facă o altă echipă, pentru a evolua pe “noul” stadion, care va fi construit în locul Stadionului “Ion Oblemenco”. “Această doamnă primar a Municipiului Craiova nu poate sa-mi dea mie sarcină, nici dacă se mai naşte de zece ori! Poate eventual sa o facă cu Nedelescu sau cu alt angajat al primariei. Se pare că a uitat care este situaţia clubului Universitatea Craiova, că acest club este victima unui abuz extrem de grav, savarsit de FRF, prin Mircea Sandu si Dumitru Dragomir si ca numai organele statului roman pot repune in drepturi clubul de fotbal Universitatea Craiova! Prin aceasta atitudine, doamna Vasilescu face, direct sau indirect, jocurile inculpatilor de la FRF pentru a face o echipa, cu scopul de a trece in plan secund situatia de fapt a Universitatii Craiova!”. a declarat Mititelu pentru Prosport. materialul integral aici. Nouapresa