Se deschid şantierele mega-proiectului de apă şi canalizare

Constantin Mitriţă

Compania de Apă Oltenia SA va demara în această toamnă primul şantier din seria celor care vor fi derulate în cadrul masterplanului de apă şi canalizare pentru judeţul Dolj, proiect al consiliului judeţean. Contractul de lucrări, în valoare de 60 de milioane de lei, a fost câştigat de SC TMUCB SA, în asociere cu MITLIV EXIM SRL. “Vorbim de foarte mulți ani despre masterplanul de apă și iată că în acest moment județul Dolj își dă mâna cu Primăria Craiova, pentru realizarea extinderii și modernizării rețelelor de apă și canalizare”, a declarat președintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Acesta a precizat că vor fi executate lucrări de extindere şi realizare a reţelelor de apă şi de canalizare, dar şi de construire a unor staţii de epurare, şi în Filiași, Calafat, Băilești, Rast, Ciuperceni, Ghidici etc. La Craiova, va fi extinsă reţeaua de apă – 34 km, vor fi executate circa 4.000 de branșamente şi va fi extinsă cu 72 de kilometri rețeaua de canalizare, în cartierele Romaneşti și Bariera Vâlci. Potrivit directorului Companiei de Apă Oltenia SA, Constantin Mitriţă, lucrările ar putea fi demarate săptămâna viitoare, în cartierul Bariera Vâlcii, iar termenul de execuție este de doi ani. Nouapresa