Poliţiţşii români şi francezi au efectuat, miercuri, mai multe percheziţii domiciliare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, Mehedinţi, la locuinţele membrilor unui grup infracţional organizat, specializat în comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism. Potrivit anchetatorilor, membrii grupului acţionau în România şi Franţa. 12 traficanţi de carne vie, membri ai grupării lui Marcel Budală, reţinut de ofiţerii de la crimă organizată în luna martie şi extrădat autorităţilor franceze, sunt audiaţi, pentru trei dintre aceştia existând mandate de arestare internaţionale.
La acţiune au participat poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurori ai D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi, poliţişti specialişti francezi şi ai I.P.J. Mehedinţi, cu sprijinul operativ şi informativ al specialiştilor Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova şi al lucrătorilor D.G.I.P.I. “În fapt, în perioada 2007-2012, grupul infracţional a fost constituit în scopul racolării, transportării şi exploatării sexuale a unor tinere de pe raza judeţului Mehedinţi, pe care, sub promisiunea obţinerii unui loc de muncă bine plătit în Franţa, le-au transportat şi ulterior le-au deposedat de documentele de călătorie, iar ulterior prin violenţe şi ameninţări, le-au obligat să se prostitueze în folosul lor, obţinând astfel suma de peste 200.000 de euro. În continuare se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind combaterea criminalităţii organizate, art. 12 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, respectiv art. 329 Cod penal”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj. Nouapresa