Celebrul Remy Bonjasky, triplul campion mondial K1 şi, probabil, cel mai spectaculos luptător din circuitul K1, a ţinut, sâmbătă, un antrenament cu băieţii de la Power Gym Craiova, antrenaţi de Ionuţ Pucă. Bonjasky le-a dezvăluit craiovenilor, într-un timming epuizant, câteva dintre suitele de procedee pe care el le-a lucrat adeseori la perfecţie în meciurile de pomină cu alţi “monştri” din K1: Host, Aerts, Hari sau actualul campion mondial, Alistair Overeem. La finalul orelor de antrenament, Remy Bonjasky le-a răspuns elevilor lui Pucă la diverse întrebări. El i-a îndemnat să muncească foarte mult, în primul rând. Unul dintre luptătorii craioveni l-a rugat pe Bonjasky să-l lovească cu adevărat. Campionul a refuzat politicos şi i-a spus discipolului: “Munceşte, ajungi în ring şi atunci de voi lovi foarte tare!”. Nouapresa