Preşedinţii celor trei partide USL, în funte cu premierul României, Victor Ponta, însoţiţi de miniştri, dar şi de alte personalităţi din viaţa politico-administrativă a ţării şi a Olteniei, au participat, sâmbătă, la cel mai mare miting electoral din actuala campanie.
Circa 12.000 de oameni, potrivit estimărilor Jandarmeriei, au venit să-i susţină pe candidaţii USL la Consiliul Judeţean Dolj şi la Primăria Craiova, Ion Prioteasa, actualul preşedinte al CJ Dolj, şi senatorul Lia Olguţa Vasilescu. “Am venit cu toată conducerea USL şi cu ceilalţi colegi ai noştri din Oltenia să spunem că Olguţa Vasilescu va fi primarul Craiovei. Ca prim-ministru vreau să spun că voi sprijini Consiliul Judeţean Dolj să ducă la bun sfârşit toate proiectele pe care le-a început şi pe care nu a putut să le finalizeze din cauza guvernării portocalii. Am venit să spun că este bine pentru Oltenia să aibă un prim-ministru şi că împreună putem repara tot ce au stricat pedeliştiii şi cei care s-au vopsit în ultimul timp în alte culori. Ce aş face dacă aş fi în locul craiovenilor? L-aş alege pe Solomon (primarul în exerciţiu, Antonie Solomon – n.r.) sau aş alege-o pe Olguţa Vasilescu? Păi, Solomon este prieten cu Băsescu, Olguţa Vasilescu este prietenă cu mine şi cu cel care va fi foarte repede la Cotroceni în locul lui Băsescu, cu Crin Antonescu. Solomon, în ultimul mandat, a fost ocupat şi nu prea a stat pe aici. Olguţa va sta aici zi de zi şi voi veni eu, prim-ministru, şi miniştrii Guvernului şi vom rezolva problemele Craiovei”, i-a asigurat Victor Ponta pe oameni.