Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, le-a transmis tutoror ziariştilor un La Mulţi Ani!. “Ziua Mondială a Libertății Presei îmi oferă onoarea și prilejul de a mă adresa cu prietenie unei categorii profesionale căreia, poate, de prea multe ori îi rămânem datoare, pentru modul în care își îndeplinește scopul social. Societatea românească, marcată de schimbări și transformări, a avut șansa unei prese libere, care, odată cu trecerea anilor, s-a profesionalizat, devenind cu adevărat a patra putere în stat. În România post-decembristă, jurnaliștii au reușit poate cel mai bine să apere principiile statului de drept, să se opună abuzurilor împotriva persoanei și să ocrotească adevăratele valori democratice ale societății noastre. Din nefericire, în ultimii ani, multe dintre instituțiile media din România, dar și din Craiova, au fost nevoite să găsească soluții de supraviețuire și de ieșire din criza financiară, care a afectat toate domeniile de activitate. A fost o încercare grea, peste care multe dintre acestea au reușit să treacă, ieșind din criză mai întărite. În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj susțin fără rezerve libertatea de exprimare a presei, precum și eforturile mass-media de a-și întări statutul în raport cu celelalte instituții ale statului român. La ceas aniversar doresc să urez tuturor jurnaliștilor și organizațiilor mass-media din municipiul Craiova și județul Dolj un sincer «La mulți ani!» și la cât mai multe împliniri profesionale”, este mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.