Şefii UNPR Craiova i-au acuzat astăzi pe membrii Consiliului de Administraţie de la Compania de Apă că, prin demiterile pe care le practică de o săptămână încoace, pun în pericol implementarea unor proiecte de infrastructură. Menţionăm că directorul general, Doru Buruiană, şeful unităţii de implementare a proiectelor, Constantin Puşcu, şi alţi angajaţi din companie au fost demişi din funcţiile deţinute de Consiliul de Administraţie, la propunerea preşedintelui CA, Iulian Diaconu, care, pe de altă parte, nici nu poate exercita această funcţie din cauză de incompatibilitate. Viceprimarul Teodor Sas, preşedintele UNPR Craiova, crede că aceste schimbări au fost făcute la ordinul celuilalt vicerpimar al Craiovei, Mărinică Dincă, de la PDL. “Dumnealui (Dincă – n.r.) se ocupă acum de schimbări politice la nivelul Companiei de Apă. Directorul Companiei de Apă a fost schimbat săptămâna trecută, au fost schimbați chiar și directorul economic și șeful de la Unitatea Implementări Proiecte. Aceste lucruri pot avea repercursiuni foarte grave, atât asupra măsurii ISPA, care a fost încheiată, cât și asupra Masterplanului de Apă al județului Dolj. Nu spun eu acest lucru, o spune ministrul Finanțelor Publice, printr-o adresă trimisă acum două zile la Primăria Craiova. Citez: “În vedera finalizării cu succes a proiectelor EX-ISPA vă rugăm să asigurați pe durata derulării procedurilor de închidere a programului EX-ISPA, inclusiv în perioada 2013-2014, stabilitatea și continuitatea personalului implicat în derularea proiectului EX-ISPA. Prin urmare, neconformarea autorităților locale față de cerințele reiterate prin prezenta notificare va avea drept consecință suportarea de la nivelul bugetelor locale a corecțiilor și penalităților aplicate de serviciile comunitare. Direcția Generală Autoritatea de Management ne solicită să informăm în mod oficial, în sensul garantării din partea instituțiilor pe care le conducem, asupra menținerii echipei Unitate Implementare Proiecte și evitării de blocaje în perioada 2012-2014.” Așadar, este păcat ca datorită unor ambiții personale ale unor oameni, muncipiul Craiova să piardă fonduri de o asemenea valoare, peste 100 de milioane de euro”, a spus Sas. Acesta a somat Consiliul de Administraţie să reintre şi să reinstaleze legalitatea în companie. În replică, viceprimarul Mărinică Dincă, președinte PDL Craiova și candidat din partea PDL la funcția de la primar al Craiovei, a declarat astăzi că motivele care au stat la baza schimbării din funcție a directorului Companiei de Apă Oltenia, Doru Buruiană, sunt legate de managementul defectuos de care a dat dovadă acesta, nicidecum de criterii politice. “În momentul schimbării din funcție a directorului Companiei de Apă Oltenia, am luat doar act de decizia Consiliului de Aministrație al companiei. Membrii CA au decis în unanimitate, indiferent de culoarea politică, schimbarea din funcție a directorului Doru Buruiană din cauza neregulilor constatate în privința achizițiilor publice dar și în privința lucrărilor efectuate în cadrul programului ISPA. Responsabilul pe programul ISPA nu a fost schimbat din funcție, ci se află în concediu medical. Decizia nu a avut la bază criterii politice, ci situația financiară dezastruoasă în care se află Compania de Apă”, a declarat viceprimarul Mărinică Dincă. Datoriile cumulate ale CAO se ridică în prezent la peste patru milioane de lei, la care se adaugă TVA-ul care va trebui rambursat către primărie, în cuantum de 20.000.000 lei, mai susţine Dincă. Nouapresa