Directori ca şosetele la DSVSA Dolj

Războiul pentru funcţia de director adjunct la Direcţia Sanitară Veterinară Dolj este departe de a se fi încheiat. După ce, în primăvară, autoritatea l-a numit pe Aurelian Toma în a doua funcţie a instituţiei, pentru ca în două zile să-l demită, făcându-i loc lui Costică Retea, omul actualului director, Andrei Butaru, a urmat un concurs pe post, în septembrie. Reţeaua Butaru a lucrat însă pe două planuri: pe de o parte, a tras sforile la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru instalarea lui Retea în funcţia de director adjunct, iar pe de alta – a dat în judecată ANSVSA pentru prima demitere a aceluiaşi Retea, caz similar celui al lui Butaru, repus în funcţie graţie unei decizii a instanţei. Adică, dacă nu ţinea una, mergea alta! Revenind la concursul din septembrie, acesta a fost câştigat de doctorul Aurelian Toma, cum era şi firesc. A urmat o decizie de numire de la ANSVSA. Aici, gaşca Butaru a pierdut. Numai că n-a durat decât câteva zile, pentru că, între timp, Retea câştigase procesul şi obţinuse o decizie definitivă de ocupare a postului din care fusese demis la vremea schimbării puterii politice. Aşa că, la această oră, Retea e din nou director adjunct, Toma poate să candideze la o circă, dac i s-o da voie! Marian Bădîrci