Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care sunt stabilite pedepse mai aspre în cazul agresării verbale sau fizice a personalului din sistemul sanitar aflat în exerciţiul funcţiunii, a anunţat ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, după şedinţa de guvern din 19 octombrie. “Experienţa ultimelor luni arată înmulţirea acestor acte de agresivitate împotriva personalului medical. În spitale şi mai ales la chemări la domiciliu s-au întâmplat astfel de acţiuni reprobabile. Noi dorim, prin acest act normativ, să descurajăm actele de violenţă ale pacienţilor şi aparţinătorilor acestora, acte care lezează demnitatea personalului sanitar”, s-a plâns stimabilul ministrul al corupţiei oficiale din România, Ladislau Ritli. Conform actului normativ, ameninţarea unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau orice alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în exerciţiul funcţiunii, va fi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Buuun! Să aplicăm! Care exerciţiu, care funcţiune?? Poate ficţiune… Despre ce experienţe maneleşti, tu, Ritli? Cu alte cuvinte, dacă eu îmi bag şi-mi scot, verbal, evident, în asistenta care imi cere 10 lei ca să nu uite să-i recolteze sânge copilului în timp util pentru analize, în seara internării sub suspiciunea unui virus devastator, înseamnă că mă învârt pe lângă o pedeapsă de la musiu Ritli, no? Tot aşa, dacă mă duc cu copilul de un an jumate la urgenţele pediatrice în stare de asfixie, din pricina unei laringite spasmice instantanee, iar cucuoanele în halat îmi spun că le este imposibil să-l trateze, că n-au branule şi hemisuccinat, eu trebuie să le mulţumesc că mi-au vorbit, no? Că, dacă le hemisucesc nasul spre poponeţele dolofane, să se miroasă, aşa, din plictis, dacă tot n-au nimic, sunt ca şi pedepsit penal de nea Ritli, no? Şi, depsre care personal mai vreţi? De la portar la şef sau locţiitor de şef de clinică, ce-o fi fost, îţi povestesc eu, coane Ritli, documentat, filmat şi ambalat, cum personalul pe care loazăşti cumetria ta să-l protejezi O CERE! Pe banii noştri, stimabile! Crede-mă, nu-ţi ajung hardurile ministerului tău să stochezi ce avem noi să-ţi spunem despre rahatul din sistemul tău! Aşa că, dacă vrei pedepse pentru românii care vociferează la şperţul nesimţit, fă-ţi spitalele tale! Nu era mai nimerit să vii tu cu o lege prin care să le dai 6, ba nu, 10 ani de pârnaie cotoroanţelor care întârzie tratamentul de urgenţă până la primirea şpăgii? Şi te aştept cu o plângere. Consideră-te agresat verbal! Marian Bădîrci