CE Craiova ar opri apa caldă pentru vreo două zile

După ce a strâmbat-o cu anunţul potrivit căruia mai multe puncte termice din cartierele 1 Mai şi Nicolae Romanescu, din Craiova, urma să rămână fără agent termic din 28 septembrie până pe 15 octombrie, Complexul Energetic Craiova are în plan totuşi o sistare a agentului termic, însă numai pentru 29 şi 30 septembrie. Informaţia nu este confirmată la această oră, fiindcă reprezentanţii CE nu au mai răspuns la telefon, după gafa de ieri. Sursele noastre spun însă că PT 1, PT 2, PT 3, PT 4, 1 Mai, PT 1, PT 2, Romanescu, şi PT Mântuleasa nu vor mai distribui apă caldă din 29 septembrie, ora 00, până pe 30 septembrie, seara. Afectat ar urma să fie şi Spitalul de Urgenţă Craiova. Intervenţia vizează reţeaua de agent termic de pe strada Tabaci, din cauza căreia s-au produs avarii în anii trecuţi. Nouapresa