Craiova. După primele 3 ore de negocieri pe tema înlocuirii gazonului de pe stadion, era ca la început: ar putea fi schimbat doar cu alți bani!

După cum era de așteptat, singura soluție pentru amplasarea/însămânțarea de gazon destinat jocului de fotbal pe arena ”Ion Oblemenco”, din Craiova, rămâne alocarea de noi fonduri. Cel puțin asta se desprinde după primele 3 ore de negocieri între delegația Primăriei Craiova, Compania Națională de Investiții, contractantul proiectului, și constructor, începute vineri. De specificat că nu avem încă informații de la finalul întâlnirii. Dacă soluția rămâne asta, adică fără soluție!, înseamnă ca autoritățile din Bănie trebuie să recunoască faptul că au făcut recepția ilegal – atrăgeam atenția cu un an în urmă că recepționarea unui astfel de obiectiv, ca valoare și destinație, în primul rând, atâta vreme cât nu au existat studii geotehnice dedicate, reprezintă abuz în serviciu, atâta vreme cât acțiunea implică, pe de o parte, certificarea cheltuirii a peste 50 de milioane de euro în alte scopuri decât cele destinate, ceea ce se vede deja de pe Lună, iar, pe de altă parte – angajarea bugetului local la cheltuieli permanente de întreținere a unui edificiu recepționat ilegal. După care pot fi alocați bani pentru gazon, pentru că, nu-i așa, stadionul trebuie să fie, până la urmă, stadion, că în mall nu cred că mai poate fi convertit. De altfel, într-un acces de furie, primarul Craiovei, Mihai Genoiu, a și întrebat joi, în ședința Consiliului Local Municipal, ce poate el să scoată la licitație, ”proiectarea și execuția?” Cum ar veni, gura păcătosului adevăr grăiește, dar cam prea târziu… Da, teoretic asta ar fi soluția, dar cine plătește cele 50 de milioane de euro plus diferența de alte câteva zeci de milioane pentru demolare? Acuma este clar cât de simplu era ca primăria să refuze recepția lucrării înainte să le ajungă apa din mlaștina subterană la peniță? Și atunci CNI n-avea decât să se spele pe cap cu nisipul gazonat și să pună altul? Dar, dacă a fost ordin de partid, cine să aibă curajul? Revenim