Consilierii PDL au plecat din şedinţa CJ Dolj cu tot cu prefect


Şedinţă cu scântei politice şi în Consiliul Judeţean Dolj, după circul din Consiliul Local Municipal Craiova. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Cristi Iovan, le-a propus consilierilor să ia act de încetarea mandatelor a doi dintre colegii lor – Dan Păloiu şi Ionel Pană, excluşi din PDL – şi să declare cele două locuri vacante, potrivit legii. Pedeliştii ar fi dorit însă ca în aceeaşi şedinţă să fie validaţi supleanţii de pe listele PDL la CJ – Iancu Crăciunoiu şi Marian Vava. Numai că un astfel de proiect nu a existat. De altfel, în lege nu este specificat şi un termen. Până la urmă, a fost supusă votului o variantă de compromis, conform căreia puteau fi validaţi cei doi pedelişti, însă aceasta a picat la vot. Ca urmare, consilierii judeţeni PDL au părăsit sala de şedinţe, fără a mai lua parte la dezbaterea şi votul unor proiecte importante pentru judeţ. Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, apolitic, dar numit de PDL şi gazdă a întrunirilor consilierilor judeţeni ai partidului înainte de fiecare şedinţă, dar şi în multe alte ocazii, a simţit subit nevoia să părăsească şi el incinta. Apostrofat că face jocuri politice, deşi nu are voie, prefectul s-a simţit dator să răsufle câteva momente pentru a le aduce aminte consilierilor USL rămaşi în sală că şi PSD a avut un prefect care supraveghea voturile, trimitere la Ion Călin. Numai că atunci nimeni nu a fugit din şedinţă! Nouapresa