Category Archives: E DREPTUL TĂU

Colţul “fostului” proprietar, dezbatere pe legea restituirii

Nouapresa.ro a pregătit pentru ediţia tipărită, care va apărea în prima decadă a lunii octombrie, o rubrică intitulată Colţul “fostului” proprietar şi prin care sperăm să clarificăm, pe înţelesul tuturor, câteva proceduri în sprijinul proprietarilor de imobile care mai pot accesa prevederile legale pentru a-şi obşine, în natură, terenurile luate de comunişti.

Majorarea impozitelor, nelegală în cazul a mii de craioveni

Primăria Craiova intenţionează să majoreze taxele şi impozitele conform OUG 59 în cazul tutuor contribuabililor care, teoretic, intră sub incidenţa respectivelor prevederi. Numai că foarte mulţi dintre aceşti contribuabili şi-au stins de bună-credinţă datoria pe 2010 către bugetul local sub imperiul prevederilor în vigoare până la apariţia OUG 59 din 2010, drept pentru care orice nouă datorie inventată pentru acelaşi obiect în aceeaşi perioadă de impozitare este lovită de nulitate, după cum susţin specialiştii în legislaţie.

Decizia de interzicere a debranşării ar putea fi atacată în instanţă

Câţiva reprezentanţi ai unor asociaţii de proprietari din Craiova intenţionează să atace în contenciosul-administrativ hotărârea prin care consiliul local a aprobat zonele unitare de încălzire, în baza cărora s-a decis că mii de craioveni nu au dreptul de a-şi debranşa locuinţele de la sistemul centralizat de încălzire. Hotărârea este aspru criticată de craioveni, în principiu fiindcă încalcă dreptul la proprietate. “Mai avem nevoie de câteva semnături şi probabil apoi vom ataca hotărârea în instanţă. Considerăm că e o aberaţie şi un abuz”, spune preşedintele Asociaţiei 15 Rovine, Ion Dinu. Nouapresa