Viceprimarii Craiovei, Mărinică Dincă şi Teodor Sas, ambii PDL, nu au mai avut astăzi locuri la prezidiul şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal, ca de obicei. Dacă lui Teo Sas i-a fost mai lesne să-şi facă simţită prezenţa, el având la dispoziţie locul primarului Solomon, absent la şedinţă, Mărinică Dincă, alias Robin Hood de Jiu, din perspectiva regizorilor PDL, a fost nevoit să-şi ia un fotoliu din sală. Până aici pare o gafă administrativă, însă nu a fost aşa: primarul Antonie Solomon a decis oficial ca la şedinţele de consiliu viceprimarii să ia loc în sală, în rândul colegilor lor, consilierii locali. Comunicare de altfel necesară, în condiţiile în care unul dintre viceprimari, Teo Sas, nu avea decât atribuţii de bonă pentru ghiulelele din primărie, iar lui Dincă tocmai ce i-au fost retrase îndatoririle de serviciu. Nouapresa