Craiova. Ștefan Stoica, șeful PNL Dolj: Opriţi demersurile de politizare a justiţiei!

stoica (546 x 507)După ce în iarnă au eşuat în încercarea lor disperată de a impune proiectul ordonanţei privind graţierea şi amnistia, iată că PSD-iştii încearcă acum să impună controlul politic asupra sistemului de justiţie, să întoarcă România în urmă cu 17 ani, ca în timpul guvernării Iliescu-Năstase. Este evident pentru toată lumea că PSD nu îşi doreşte o justiţie independentă, pentru că aceasta vine în contradicție cu modul în care înțelege PSD guvernarea, şi anume, proasta administrare a banului public şi preluarea controlului politic asupra justiţiei.

Inițiativele prezentate de ministrul Justiției, Tudorel Toader, arată de fapt un amplu mecanism prin care acesta încearcă impunerea controlului politic asupra actului de justiţie, de la șefii parchetelor până la simpli procurori. Miza PSD este să nu mai răspundă în fața legii pentru ilegalitățile comise. O spunem răspicat: în România, astăzi, democrația este în pericol! PSD controlează toate instituțiile publice, cu excepția Administrației Prezidențiale, a parchetelor și instanțelor de judecată. Cum Administraţia Prezidenţială nu poate fi schimbată decât prin alegeri, iar PSD s-a obişnuit să le piardă în ultimii 12 ani, social-democraţii încearcă acum să elimine din prerogativele preşedintelui Iohannis numirea şefilor Parchetului General, DIICOT şi DNA, motivând că decizia nu trebuie influenţată politic. Justificarea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, este cu totul puerilă, fapt care arată ticăloșia acestuia! Între ministrul Justiției și președintele României, cel care poate fi membru de partid este tocmai ministrul Justiției. Președintele României, conform Constituției, nu poate fi membru de partid după ce a fost ales în funcție. În schimb, ministrul Justiției poate fi membru de partid, iar în Guvern este exponentul unui partid sau a unei coaliții de partide. De altfel, şi altă propunere a tridentului Dragnea-Tudosie-Toader, cea a trecerii Inspecţiei Judiciare sub umbrela ministrului Justiţiei, se înscrie în aceeaşi notă – controlul politic asupra actului de justiţie. Cum tot despre control politic este vorba şi în următoarea modificare propusă, cea de înfiinţare a unei secţii speciale în cadrul Parchetului General, care să se ocupe exclusiv de cercetarea faptelor de corupţie din rândul magistraţilor. Acest fapt se va realiza tot prin control politic, conform propunerilor lui Toader anterior prezentate. Această structură riscă să devină, pe lângă Inspecția Judiciară, un instrument de represiune și șantaj împotriva magistraților care nu răspund comenzilor politice prin sentințele sau dosarele pe care le instrumentează. Prin adoptarea acestui set de măsuri total nedemocratice, considerăm că România va fi târâtă înapoi în epoca de tristă amintire a tandemului Iliescu-Năstase, însăşi democraţia şi libertatea cetăţenilor fiind pusă în pericol. Biroul Executiv Naţional al Partidului Naţional Liberal a decis foarte clar că ne vom opune prin toate mijloacele acestor  propuneri menite a încetini sau chiar a stopa lupta împotriva corupţiei. Preşedinte PNL Dolj, Ştefan Stoica.