Craiova. Primăria rămâne fără secretar

Primăria nicoleta miulescu (600 x 409)Craiova nu va mai avea, o vreme, secretar “plin”. Nicoleta Miulescu, actualul secretar al Craiovei, urmează să fie suspendată din funcţie, potrivit legii, pentru că a fost trimisă în judecată într-un dosar instrumentat de procurorii anti-corupţie. Cel mai probabil, atribuţiile de secretar îi vor fi transferate directorului Direcţiei juridice, Ovidiu Mischianu, cel care preia legal, în absenţa secretarului, atribuţiile acestuia. Nicoleta Miulescu a fost trimisă în judecată, alături de fostul primar Antonie Solomon şi Carmen Grigorie, fost consilier juridic la primări, pentru presupusa retrocedare ilegală a unui imobil și a unui teren care fuseseră donate statului, în 2007, când, potrivit procurorilor DNA, “inculpatul Solomon Antonie, în calitate de primar al municipiului Craiova și preşedinte al comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, împreună cu cele două inculpate, și-au exercitat în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu cu prilejul emiterii unei dispoziţii de restituire în natură a unui imobil compus din teren în suprafaţă de 1.310 mp şi clădire în suprafaţă de 330 mp, situat în municipiul Craiova“. Nouapresa