Craiova. Încă o decizie judecătorească împotriva Olguţei

Curtea de Apel Craiova a dispus, miercuri, definitiv, prin Hotărârea 3.803/11.06.2014, suspendarea hotărârilor prin care consilierii municipali din Bănie, la propunerea primarului Lia Olguţa Vasilescu, au decis rezilierea contractelor pentru chioşcurile de presă deţinute de Media Press Investment. Desigur, încheierea instanţei nu prea mai produce efecte, de vreme ce multe chioşcuri au fost deja demolate, însă rămâne întrebarea dacă demolarea a fost legală, de vreme ce, iată, pe rol exista un proces pentru suspendarea acesteia? Întrebare la care, probabil, primii care vor răspunde sunt procurorii. În altă ordine de idei, se dovedeşte din nou că nouapresa.ro este singura sursă de exprimare publică în care a fost amendat, în timp real, regimul preferenţial în care primăria gestionează bunurile publice – în speţă, terenuri şi imobile: contractele Media Press au fost reziliate, în vreme ce alte contracte, profund nelegale, pentru amplasarea de chioşcuri, erau prelungite. Cazurile au fost prezentate în ediţia tipărită nouapresa.ro. Marian Bădîrci