Craiova. De teama reprezentanților ”Științei” lui Mititelu, PSD a blocat accesul la ședința de consiliu și a mutat Poliția Locală în jurul primăriei!

Pentru ca trimișii clubului Universitatea Craiova – neclonat – să nu acceadă cu jalba în proțap la ședința Consiliului Local Municipal, de joi, unde intenționau să prezinte, pașnic, o sesizare pe care executivul local nu a băgat-o în seamă, PSD a ordonat umplerea până la refuz a sălii de ședințe cu oamenii aduși de prin toate șantierele orașului, astfel încât cei 3 ”periculoși” ai Științei, înarmați cu… documentul, să nu fie primiți la ședință, sub motivarea că, deși accesul este liber, potrivit legii, nu mai sunt ”locuri disponibile”! Bașca grupuri de polițiști locali la toate colțurile și intrările în sediul Primăriei Craiova, cu pistoale și mașini! Nu ne interesează ce anume solicitau reprezentanții clubului sportiv administrat de Mititelu – probabil ceva legat de permsiunea de a juca pe noul stadion, și acesta construit din bani publici, nu din desaga lui Dragnea, Olga ș.a.m.d., dar comasarea de forțe plătite din bani publici în jurul evenimentului – cotat, iată, ca amenințare – ni se pare o glumă de prea mult prost gust în ajunul Sărbătorilor! Cât privește stadionul și disputa pe dreptul de susținere a meciurilor, personal l-aș sfătui pe președintele clubului să caute alt stadion, eventual unul cu… gazon!