Craiova. Buzatu, în aburii penibilului!

filantropiaExistă cel puțin un arhitect în Craiova care nu știe ce este aceea o autorizație de construire. Dar asta n-ar fi de mirare, că nu toți absolvenții cu diplomă au habar de ce au studiat. Mai ales când vorbim de gluma de candidat la Primăria Craiova Dan Buzatu. Dar că nici nu știe să citească, hmmm, dă chiar nasol… Iată ce spune pe facebook numitul referindu-se la textul în care prezentam ieftina sa încercare de manipulare, respectiv faptul că Spitalul Filantropia nu ar avea autorizație de construire. Ca și când, vorba sa, cel puțin toți cititorii ar fi dobitoci: ”Există cel puțin un cetățean al Craiovei (adică eu – n.r.) care nu crede că primăria orașului mi-a transmis o listă a clădirilor identificate cu risc seismic, deși lista în cauză am prezentat-o într-o conferință de presă.” Și mai jos dă un facsimil în care, evident, nu scrie că Filantropia a fost ridicat fără autorizație de construire (apropo, nu de ”construcție”, domnule arhitect!), că nici n-ar fi fost posibil, o știu și elevii din clasa a VI-a, că o învață la tehnologie! Or, eu prezentam declarația domniei sale în care spune că ”Pe listă se află și Spitalul Filantropia despre care documentul emis de Primărie spune că nu are expertiză tehnică, nu are autorizație de construcție și că măsurile de consolidare au fost prevăzute într-un certificat de urbanism emis acum șase ani”. Așadar, nu am spus că nu a primit o listă cu clădirile cu risc seismic, că nici nu mă interesa, ci, așa cum se vede chiar din facsimilul postat de el pe facebook, că nu a primit un document în care este specificat că Spitalul Filantropia nu ar avea autorizație de construire. Buzatu nu face decât să reamintească faptul că A MINȚIT! Păi, nu mai era cazul, meștere, lumea s-a prins. Marian Bădîrci