Craiova. Bică, pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ

Pesediştii doljeni intenţionează să mai dea UNPR o funcţie de conducere în administraţia doljeană. Potrivit surselor noastre, preşedintele UNPR Dolj, consilierul judeţean Gheorghe Bică, urmează să fie propus şi ales în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. Ajuns în poziţie de partid de plasament în adjudecarea unanimităţii prin organismele locale ale administraţiei, şi asta graţie fostului primar al Craiovei, Antonie Solomon, şi unora dintre oamenii aduşi de acesta în partid, la localele din 2012, uneperiştii doljeni s-ar alege astfel cu a doua funcţie de “vice” din administraţia importantă a Doljului, după ce a primit şi mandatul de viceprimar al Craiovei, ocupat de Mihail Genoiu. Evident, în cazul materializării acestei dorinţe, pesedistul Cristinel Iovan va pierde mandatul de vicepreşedinte al CJ Dolj. Nouapresa