Daily Archives: 2 October 2019

Craiova. ALDE-Chițoiu-Tăriceanu și reformarea filialei Dolj, scenetă de doi bani! Cupă rămâne președinte, prefectul de Dolj intră la apă!

Nici nu știu dacă indivizii ăștia mai trebuie luați în serios… Dacă n-am vorbi de un fost premier, departe, totuși, de prezumția de vinovăție pe vremea cât a condus destinele acestor meleaguri și lider de necontestat al fostei mișcări liberale din România, nu mai vorbim de președinția senatului, aș fi dezvoltat un pamflet în toată regula, de… regulat măști politice portagoniste în piese de un patetism incomensurabil. De altfel, nici nu am fi revenit dacă sâmbăta trecută Călin Popescu Tăriceanu, căci despre domnia sa vorbim, între alții, n-ar fi căzut definitiv în derizoriu, atacând, de la înălțimea fostului său statut, o biată fostă hală de asamblat carcase din Craiova, chipurile în încercarea de a reinventa filiala ALDE Dolj, după ce a declarat că președintele de drept, Ion Cupă, nu ar mai fi șeful organizației care i-a adus voturi și prestanță în Dolj și nu numai! În realitate, întâlnirea, despre care găsiți detalii pe indiscret.ro, pare doar o încercare a lui Tăriceanu de a le demonstra păpușarilor săi – Ponta, Chițoiu și alții, pe care doar îi bănuim – că ALDE nu poate exista decât pe umerii celor care l-au fondat și care au luptat pentru el. Adică, în sala de operații amintită, dintre cei până în 40 de membri prezenți – din informațiile noastre doar 29 erau membri cu adeziune! – mai bine de jumătate au venit doar că să ia atitudine.