Daily Archives: 28 November 2018

Craiova. Programul Muzeului Olteniei, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2018. 1 Decembrie – acces gratuit în spațiile expoziționale

Vineri (30 noiembrie 2018), Sâmbătă (1 Decembrie 2018), Duminică (2 decembrie 2018): Muzeul Olteniei Craiova (cu toate cele trei incinte expoziționale: Secția de Istorie-Arheologie – str. Madona Dudu nr.14, Secția de Etnografie – str. Matei Basarab nr. 16, Secția de Științele Naturii – str. Popa Șapcă nr. 8): DESCHIS, în intervalul orar 09.00 – 17.00, ora 16.30, ultimul vizitator.

De 1 decembrie 2018, Ziua Națională a României și în anul Centenar al Marii Uniri, an de o importanță deosebită pentru numărul și importanța activităților culturale dedicate evenimentelor de la 1918, în semn de respect și recunoștință pentru jertfa ostașilor din Primul Război Mondial și pentru realizarea unui vis aparent imposibil, unirea tuturor românilor Muzeul Olteniei Craiova oferă publicului acces gratuit în spațiile sale expoziționale, în vederea revitalizării, conștientizării evenimentelor istorice marcante pentru istoria națională.

Elementele centrale ale evenimentului sunt axate pe tematica istorică oferită de către Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, reprezentate de expoziţiile permanente dedicate nu numai operelor aflate în patrimoniul muzeului, ci și momentelor istorice marcante ale devenirii noastre ca stat național. Prin această acţiune, muzeul doreşte să ofere publicului craiovean ocazia de a participa la un tur ghidat specializat în Sala Regalității/Marele Război, având mereu oportunitatea de a discuta liber despre marele moment istoric, la fel cum se întâmplă în marile incinte expoziţionale din lume, cu scopul de a apropia publicul de istoria națională şi de spațiile muzeale.

Craiova. ”Simțim și trăim românește”

Joi, 29 noiembrie, începând cu ora 11.00, în spațiul interactiv al Secției de Științele Naturii, a Muzeului Olteniei, din strada Popa Șapcă nr. 8, “SIMȚIM ȘI TRĂIM ROMÂNEȘTE “, împreună cu elevii clasei pregătitoare “Exploratorii” , de la Școala Gimnazială Traian, din Craiova. Coordonați de muzeograf dr. Lila Gima, îndrumați de prof. învățămând primar Diana Brătucu, cei mici vor realiza în cadrul unui nou modul creativ al proiectului Bios Art, obiecte și machete specifice Zilei Naționale a României!